România te recunoaște

Proiect organizat sub patronajul Ministerului Culturii, conceput pentru a celebra realizările remarcabile ale românilor din întreaga lume, în domeniul cultural

Dată: 16 decembrie 2024, Ateneul Român – București

 

Obiective specifice:

 * Recunoașterea excelenței

Vor fi atribuite atât premii pentru excelență în teatru, film, muzică, literatură, pictură, balet, cât și pentru promovarea valorilor românești pe plan național și internațional.

* Promovarea culturii la nivel național

Creșterea gradului de conștientizare a importanței culturii în dezvoltarea unei societăți sănătoase și atragerea publicului larg în participarea activă la viața culturală.

* Protejarea și valorificarea patrimoniului cultural

Evidențierea importanței păstrării și promovării patrimoniului cultural național și a rolului pe care îl are în dezvoltarea generațiilor tinere.

* Stimularea creativității

Încurajarea artiștilor și creatorilor să dezvolte proiecte inovatoare, să contribuie la diversitatea culturală și să exploreze noi forme de exprimare artistică.

* Susținerea tinerelor talente

Promovarea tinerilor artiști și creatori aflați la început de drum și recunoașterea lor publică, pentru a-i încuraja să continue pe calea excelenței.

Dată:
16 decembrie 2024
Locație:
Ateneul Român – București
Date:
Top
Despre noi
Ne
place să credem că imposibilul devine un vis posibil.
Alături de o echipă bună

ADRESĂ
Str Mihail Cioranu nr.8, București

SOCIAL MEDIA